Falsificarea de monedă este o infracţiune. Bancnotele falsificate nu au valoare.
Deşi pierderile economice aduse societăţii prin falsificarea de monedă sunt, în general, limitate, victimele principale ale fenomenului sunt persoanele şi societăţile comerciale, care nu sunt despăgubite dacă acceptă bancnote false. De asemenea, falsificarea de monedă poate submina încrederea în sistemul de plăţi, publicul ezitând să accepte numerar în cadrul tranzacţiilor.
Băncile centrale descurajează falsificarea prin conceperea şi emiterea de bancnote bine protejate, dar şi informând publicul în vederea limitării pierderilor pe care persoanele şi societăţile comerciale le pot suferi în urma acceptării de monedă falsă.